A doua ediție a Salonului auto IAA din Germania, care s-a desfășurat la Frankfurt timp de decenii și care s-a mutat din 2021 la Munchen, a fost confirmată oficial de organizatori, fiind anunțată prezența cancelarului Olaf Scholz și a primelor mărci participante.
Renault a fost prezent la Salonul Auto IAA Munchen cu două automobile, fiecare având importanța sa strategică. Unul a fost Megane E-Tech Electric, următorul model electric de serie al mărcii, care va fi lansat anul viitor pe piață. Cel de-al doilea a fost conceptul R5 Prototype, un concept care anticipează un al doilea model de serie, cu baterii, însă unul ce va miza în primul rând pe emoție.
Prima ediție, una istorică, a Salonului Auto IAA Munchen, denumită IAA Mobility - pentru a sugera faptul că nu se mai ocupă doar de mașini, ci și de alte domenii ale mobilității - a fost un succes, după cum spun organizatorii, depășind numărul de vizitatori din Frankfurt 2018.